Despre dragoste

Dragostea în principiu e simplă, și depinde cum te deschizi tu pentru ea, la ce ești gata să renunți pentru ea, și ce cauți să primești în schimb. Ne-condiționarea e tot un fel de condiționare.
Partea interesantă e că dragostea se face în doi, dacă nu e doi, atunci toți suferă. De aici se spune că dragostea e suferință. Pentru o dragoste este nevoie de două persoane care se văd și se simt special una pe alta, este nevoie de lucru, investire, chimie, timp și comunicare.
Nu știu cum voi, da eu de când sunt, tot sunt învățat că dragostea arată așa:
Și în această imagine se presupune dragostea vieții, perechea ideală, jumătatea cealaltă de suflet. Ni se pun un standard al dragostei, sau noi vrem să o vedem ca pe o formă.
Și persoanele așa iubesc, așa se îndrăgostesc și nu prea contează dacă pe forma asta o cheamă Alex, Vasile, Ionel, Marinel sau Girgoraș. Așa vedem dragostea și pe oricine care ne place și credem că e potrivit îi spunem că este în inima mea. De fapt inima/forma/necesitatea nu se schimbă, doar i se schimbă numele.
Și atunci când nu ne mai face fericiți, adică când deja nu mai încape în formă, căutăm pe altcineva să încapă în această formă. În acest fel, persoana nu prea contează, contează ideea de dragoste și vom iubi pe cineva atâta timp când avem atitudinea că acea persoană e în inima asta, dacă nu-i nu-i, și ne dezdrăgostim.
Nimeni nu ne spune sau noi nu ne imaginăm că dragostea poate fi orice, chiar și un șurub și să arate așa. Să-ți placă cineva care e șurub.

Atunci când este așa, nu mai încercăm să băgăm acest șurub în forma de dragoste care credem că e dragoste dar pur și simplu o numim dragoste. Și șurubul nu e în inimă dar este chiar inima. Și bate așa cum e șurubul, cu neajunsurile lui, cu faptul că se învârte doar într-o parte, că uneori ai nevoie de șurubelniță și faptul că-i șurub te face fericit. Și știi că anume pe șurubul ăsta îl cheamă Shakira (de ex) și nu mai există un așa șurub care să te facă fericit.
Ceea ce simți nu se datorează a ceea ce aștepți să simți dar a aceea ce te face șurubul să simți. Și atunci oricât de mult nu e așa cum te-ai aștepta, iubești acest șurub cu tot ce ai. Și te va durea dacă pierzi acest șurub. Pentru că acolo unde e inima nu va fi nimic.
Uneori vedem un șurub care ne place dar încercăm să-l băgăm în ceea ce știm noi despre dragoste și cum această dragoste ar trebui să fie. Și se primește ceva de genul:
Încercăm să facem șurubul cum am vrea noi să fie dragostea, pe șurub îl doare și se schimbă, până realizezi că nu-ți mai place șurubul pentru că nu e așa cum era la început.
Atunci când tu vezi pe cineva șurub și inima ta devine șurub, iar ea încearcă să te bage în inimă, doare.
Doare pentru că atunci când părerea cuiva contează, atunci persoana dată contează pentru tine și o vrei la tine în viață. Chiar dacă înțelegi uneori tot ce se întâmplă, dar cu inima nu te poți juca, nici scoate. O poți doar face amorfă, să decizi să nu te deschizi, să nu faci concesii, să nu comunici, să cauți lucruri în schimb, mici necesități în schimbul la o mare necesitate.
Și oricât de mult nu ai vedea alte potențiale inimi, care ar putea să bată în pieptul tău. Alegi nici să nu le creezi inimi, nici să le bagi în inimă, ci pur și simplu să le păstrezi aproape de inimă.
Iar să fii așa e periculos, pentru că cu cât timpul trece cu atât locul unde poate fi inima dispare și probabilitatea ca acolo să fie cineva scade, pentru că așa nu suferi. Nu iubești, dar nici nu suferi. Și chiar dacă va exista cineva care să te vadă șurub, din toate care sunt în jurul tău, pentru tine ea niciodată nu va mai fi șurub.
Orice șurub poate fi inimă, dar nicio inimă nu poate fi șurub.